Incredibil! Rapid vrea să scape de Spadacio!

Redactor:
Gigi Stancu
Incredibil! Rapid vrea să scape de Spadacio!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși echipa merge incomparabil mai bine ca în ultimele două
sezoane, conducerea Rapidului se gândește să efectueze câteva
modificări în pauza de iarnă menite atât să împrospăteze lotul, dar
și să echilibreze actualul buget de salarii, considerat prea mare.
Pe lista neagră e și brazilianul Spadacio!

Astfel, pe lângă jucătorii care n-au confirmat și mai mult ca
sigur vor pleca la iarnă, președintele Dinu Gheorghe se gândește să
se despartă și de unul dintre titularii de drept, Juliano Spadacio.
Brazilianul, care este și cel de-al doilea căpitan al echipei, este
deja de doi ani și jumătate în Giulești, unde câștigă un salariu de
20.000 de euro pe lună. Deși de cele mai multe ori a arătat că-și
merită banii, fiind indispensabil pentru Rapid în toată această
perioadă, Dinu „Vamă” consideră totuși prea mare câștigul lui
Spadacio.

Cu banii lui plătesc doi jucători: Eric și
Moraes

Chiar dacă este rapidistul cu cele mai multe apariții în Liga I
în ultimul an și Spadacio ar prefera să continue la Rapid,
conducerea pare hotărâtă ca în iarnă să se despartă de cel poreclit
„Mașinuța”. Planul este ca giuleștenii să evite o eventuală blazare
a fotbalistului, care a împlinit deja 30 de ani, dar și să
plătească cu banii economisiți doi jucători în loc de unul!

Ca o simplă comparație, cu 240.000 de euro pe sezon, cât
încasează Spadacio, Rapid și-ar permite să-l plătească atât pe
Eric, cât și pe Junior Moraes, două dintre principalele ținte
pentru perioada de mercato. În aceste condiții, agentul lui
Spadacio îi caută deja acestuia echipe, cea mai interesată
arătându-se până acum o formație din Cipru.

1,3
milioane de euro a plătit Rapid portughezilor de la
Nacional Madeira în 2008 pentru transferul lui Juliano Spadacio,
acesta venind la pachet cu fundașul Ricardo Fernandes

82
de partide a bifat Juliano Spadacio pentru Rapid, înscriind
până în prezent 20 de goluri pentru giuleșteni în Liga
I

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×